Germanul Tommy Haas a devenit, la 35 de ani și 67 de zile, cel mai în vârstă jucător care se califică în sferturile de finală ale unui Grand Slam după Andre Agassi în 2005, în urma victoriei obținute luni, în meciul cu rusul Mihail Iujnîi, scor 6-1, 6-1, 6-3, la Roland Garros, informează AFP.
Haas, care a avut nevoie de 13 mingi de meci pentru a-l învinge pe John Isner în turul precedent, va juca în sferturi cu sârbul Novak Djokovici sau cu germanul Philipp Kohlschreiber.
Tommy Haas, numărul 14 mondial, devine al treilea german ce ajunge cel puțin în faza sferturilor de finală la cele patru turnee de Grand Slam, după Boris Becker și Michael Stich, la a 12-a participare la Roland-Garros. Niciodată vreun jucător nu a fost nevoit să aștepte atâtea ediții înainte de a ajunge în sferturi la Paris.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER